
Sâmbătă (23 mai) de la ora 12, în Piaţa Ştefan cel Mare, din centrul municipiului Piatra Neamţ, va avea loc o demonstraţie moto la care vor participa, pe lângă motocicliştii nemţeni, doi cascadori din Ungaria, membri ai Clubului “Master Stunt”. Demonstraţia face parte din cadrul acţiunilor organizate de poliţiştii nemţeni, în cadrul campaniei “Respect reciproc – 2009″, a Programului naţional de prevenire a accidentelor rutiere.
“Prin această campanie urmărim conştientizarea participanţilor la trafic pentru adoptarea unui comportament de respect reciproc. Primele acţiuni din cadrul campaniei se vor desfăşura sâmbătă, 23 mai, de la ora 9,30. Atunci, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ va avea loc o conferinţă de presă la care vor participa şi reprezentanţii pietreni ai cluburilor moto; de la ora 10, la Şcoala de Şoferi Amatori va avea loc o întâlnire cu motocicliştii, la care vor participa ofiţeri din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Neamţ, după care va urma demonstraţia din centrul oraşului”, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. În perioada următoare, acţiunile vor continua şi în mediul rural.














Twitter Updates


Written by Roxy
Topics: Diverse